Acu' vreo doua saptamani patru ursi au fost luati din comuna Pantelimon de la detinatorii lor si dusi intr-o rezervatie, la Zarnesti. Despartirea lui Baloo (ursul din poze) de om a fost cumva emotionanta. Omul parea ca o face "cu inima grea", cu parere de rau, cu lacrimi in ochi. Asta se vede in poze. In poze pare ca aceasta relatie e egala, e biunivoca, ambivalenta, ca om si urs impart un soi de respect reciproc, o colaborare mutual avantajoasa, o simbioza cu un oarecare cod moral, asumata si liber consimtita de ambele parti.Adevarul e ca Baloo, ca si ceilalti ursi , nu cunostea salbaticia, el nu putea alege intre a fi urs sau o distractie de balci, intre a domni in paduri sau a umple portofelul omului, intre a fi liber sau a fi sclav. Milioane de ani de evolutie au facut din acest mamifer regele padurii: puternic, adaptat, aparent invincibil. Un animal ce impune respect. Milioane de ani de au facut din alt animal, omul, un exemplar exceptional, o culme a evolutiei. Adevarul este ca aceste milioane de ani cheltuiti in beneficiul evolutiei pare ca sunt prea putin pentru a dobandi un simt inascut, un soi de instinct al respectului, o automata dobandire a perspectivei "celuilalt", un presentiment al egalitatii sufletelor .
Oamenii astia, proprietarii de ursi, au suferit (parea sincer) la despartire. Doar ca niciodata nu s-au intrebat cum i-ar fi mai bine ursului? Nu au absolvit cele patru clase ale sufletului, nu au reusit sa vada in bietele animale un posibil "eu", sa se vada pe sine, sa respecte adevarul celuilalt ca pe al sau insusi. Povesti...
Postări
