De ce a trebuit sa fiu nesimtit

       Poate e tatal unuia dintre copiii din poza, poate dirigintele sau un profesor de la  clasa lor.
Barbatul vine la mine cu ochii aproape in lacrimi: "De ce faci poze aici, nu mai fa poze!" Stau un pic si ma gandesc daca voi fi atacat, scuipat, daca mai sar si altii? Asa ca las vocea cat pot de mica: "Pentru ca e un moment..." si ma gandesc ca am raspuns ca Andrei StieElCareAndrei. "Esti un nesimtit, d-aia faci poze! Ca sa le vinzi si sa faci bani din durerea oamenilor" . Simt ca ar trebui sa fac dracului ceva altfel o sa faca omul asta suparat ceva. Simt si ca sunt nedreptatit si judecat sumar dar si ca timpul e cam scurt si n-o sa-mi permita sa dezvolt subiectul. Proasta decizie, pun o intrebare la care se raspunde prin da sau nu:  "Arat eu a nesimtit?" Omul se hotareste repede: DA!. Si pleaca fara sa-mi dea ragazul sa-i spun de ce am facut poza asta. Scriu aici:
       

Pentru ca eu cred ca daca nu ar fi poza asta nimeni nu ar scrie cum au crescut, peste noapte, peste o fututa de noapte, niste copii de 15 ani inghitind lacrimi si frica si tristete. Nimeni nu ar scrie cum si-au infipt picioarele in proasta asta de viata. Nimeni nu va vedea acesti copii tinandu-se in brate, impartind si inmultind durerea. Ori doi, ori trei, ori zece. N-au avut de ales pentru ca niciun parinte nu vrea sa-si vada copiii cum se fac oameni mari in doua ore. Pentru ca asta doare al dracului. Asta e momentul pe care n-am stiut sa-l explic.

Iarta-ma, omule, a TREBUIT sa fiu nesimtit pentru ca era mult prea important, trist si frumos sa-l pastrez numai pentru mine...


PS. In poza sunt cativa copii care au pierdut un coleg in incendiul de la Colectiv, chiar langa locatie.